La fel cum Persoana Dumnezeului-om, Hristos, este una şi unică, în acelaşi fel Biserica a fost întemeiată de El, în El şi pe El, ca una şi unică. Unitatea Bisericii decurge în mod necesar din unitatea Persoanei lui Iisus Hristos, Dumnezeul-om. Biserica, Trupul unic şi unitar al Dumnezeului-om în întreaga lume, nu poate fi împărţită după legile acestei lumi. Orice împărţire înseamnă moarte. În întregime în Dumnezeul-om, Biserica este înainte de toate un organism divino-uman, şi apoi o organizaţie divino-umană. Totul în Biserică este divino-uman: viaţa, credinţa şi dragostea, Botezul şi Euharistia, la fel ca toate Sfintele sale Taine, şi sfintele virtuţi, sfânta învăţătură, sfânta sa viaţă, sfânta sa nemurire cu întreaga sa sfântă eternitate şi sfântă toată structura sa sfântă. Da, da, da: totul în Biserică este o realitate divino-umană, una şi indivizibilă: hristificarea şi sfinţirea, la fel ca şi îndumnezeirea şi transfigurarea, treimizarea şi mântuirea. În ea totul este astfel legat încât formează o unitate organică binecuvântată, într-un trup unic, divino-uman, având un singur cap, şi acesta este Dumnezeul-om, Domnul Iisus Hristos. În acest timp persoanele umane rămân întru totul libere, unite fiind de harul unic al Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine şi prin sfintele virtuţi într-o unitate organică, toţi membrii Bisericii constituind un singur trup şi mărturisind aceeaşi credinţă, care îi uneşte între ei, şi împreună cu Domnul Iisus Hristos.
Sub inspiraţie divină, Apostolii hristofori vestesc evanghelia (la bonne nouvelle) unităţii şi unicităţii Bisericii, întemeiată pe unitatea şi unicitatea Fondatorului său – Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, şi Persoana sa divino-umană: „căci nimeni nu poate pune o altă temelia decât cea care a fost deja pusă şi care este Iisus Hristos”.
Prin puterea nostalgiei şi dragostei lor pentru Hristos, Sfintele Taine şi sfintele virtuţi unesc cu Domnul Hristos pe toţi membrii Bisericii din toate popoarele şi din toate timpurile, într-o asemenea manieră încât devin totul în Domnul Hristos (Ga 3,28; cf. Col 3, 11; 15) Unitatea credincioşilor începe printr-o Taină iniţială: este Taina sfântului Botez care creşte prin toate celelalte Sfinte Taine pentru a culmina în Sfânta Euharistie, care realizează unitatea perfectă a tuturor credincioşilor cu Domnul Hristos, la fel ca şi unitatea lor întreolaltă (I Co 10, 16-17; 12,12). Una peste tot după fiinţa sa divino-umană, Biserica este simultan multiplă după persoane. Ea este după chipul şi asemănarea preasfintei Treimi: Una în Treime şi Întreită în Unitate, şi aceasta datorită faptului că cea de-a doua persoană a preasfintei Treimi, Dumnezeu-Cuvântul devenit om, a făcut Biserica prin Sine după asemănarea Preasfintei Treimi. În mod real, Biserica Domnului Hristos, este prin har chipul şi asemănarea Preasfintei Treimi pe pământ, plină de puterea harului divin acordat în vederea treimizării şi îndumnezeirii. În Biserică se împlineşte rugăciunea arhierească a Mântuitorului: ca toţi să fie una precum Tu Părinte, eşti în Mine şi Eu în ei; ca ei să fie una în Noi, să fie una precum noi una suntem, Eu în Tine şi Tu în Mine, să fie desăvârşiţi întru unime (In 17, 21; 22; 23) Aşa cum este unitatea divino-umană a credinţei, aşa este şi unitatea divino-umană a Bisericii: ontologia credinţei este şi ontologia Bisericii. În tot şi peste tot ele depind una de cealaltă; în tot şi peste tot ele provin una, la fel ca şi cealaltă din Dumnezeul-om, în Dumnezeul-om şi după Dumnezeul-om.
Unitatea şi unicitatea credinţei divino-umane afirmă ca bază şi fundament unic al Bisericii pe Hristos. Dar în această credinţă, Dumnezeul-om, Domnul Iisus Hristos, reprezintă totul în toate, este cel care a unit pentru totdeauna, în sine însuşi ca Biserică cerul cu pământul, îngerii cu oamenii şi, ceea ce este cel mai important, pe Dumnezeu cu oamenii. Este istoric evident şi indubitabil că în Dumnezeul-om se află toate Sfintele Taine şi toate sfintele virtuţi ce realizează hristificarea, divino-umanizarea, îndumnezeirea, treimizarea noastră şi prin toate acestea mântuirea noastră. Credinţă ca virtute iniţială naşte toate celelalte sfinte virtuţi şi toate Sfintele Taine. Aceste virtuţi şi aceste Taine ne unesc cu Dumnezeirea cea întreit sfântă prin minunatul Dumnezeu-om, Dumnezeu Cuvântul întrupat. Pentru noi oamenii acolo se găseşte unitatea aici se găseşte unitatea perfectă, plenară, unitatea totală.
Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă adevărul divino-uman astfel: în Biserică, prin Pronia divină, toţi oamenii dobândesc o natură unică, şi o voinţă unică, uniţi fiind prin Duhul cu Dumnezeu şi întreolaltă (Răspunsuri către Thalasie, PG 90, 272 CD). Acest adevăr este întru totul viu, întru totul vizibil, întru totul dătător de viaţă şi veşnic în liturghia Bisericii Ortodoxe, în viaţa sa divino-umană, în har şi virtuţi. Nouă oamenilor, credinţa divino-umană a lui Hristos, ne dă tot ce este necesar fiinţei umane pentru viaţa veşnică în lumea lui Dumnezeu. Fără ea, existenţa umană nu este decât oroarea ororilor şi blestemul blestemelor. Doar prin credinţă ne găsim şi rămânem în Biserica Mântuitorului. Ea vine în întregime din Biserică şi se găseşte întreagă în Biserică. Una şi unică de sus şi până jos, transmisă sfinţilor o dată pentru totdeauna de Dumnezeul-om, Domnul Hristos, prin iconomia divino-umană a mântuirii, adică prin Biserica ortodoxă.
Ioan Casian afirmă astfel acest adevăr dumnezeiesc: „Fără îndoială că cel care nu păstrează credinţa Bisericii, se găseşte în afara mântuirii” (Despre întruparea Domnului, contra lu Nestorie, III, 14).
Urmând Sfinţilor Apostoli, toţi Sfinţii Părinţi şi Învăţători au mărturisit cu înţelepciunea heruvimilor şi fermitatea serafimilor unitatea şi unicitatea Bisericii Ortodoxe. Doar aşa poate fi înţeleasă hotărârea manifestată de Părinţii Bisericii în faţa oricăror separări sau căderi în afara Bisericii, şi comportamentul sever faţă de eretici şi schismatici. Din acest punct de vedere sfintele Sinoade Ecumenice şi sfintele sinoade locale sunt de o importanţă excepţională. Acestea toate învaţă, cu înţelepciunea lor în Hristos, că Biserica nu doar că este una, ea este unică. În Domnul Hristos nu pot fi mai multe trupuri, la fel nu pot exista mai multe Bisericii în El. În fiinţa sa divino-umană, Biserica este una şi unică la fel cum Dumnezeul-om, Hristos, este Unul şi Unic. Din acest motiv împărţirea, sciziunea Bisericii este ontologic imposibilă. Nu a existat niciodată o împărţire a Bisericii şi nici nu va fi, dar au fost şi vor fi căderi în afara Bisericii, asemenea unor mlădiţe sterpe, despărţite de tulpina divino-umană, veşnic vie care este Domnul Iisus Hristos. De singura şi unica Biserică indivizibilă, în diferite epoci s-au despărţit şi au căzut eretici şi schismatici care astfel au încetat să fie membri ai Bisericii şi componente ale trupului divino-uman. În acest fel au fost de la început despărţiţi gnosticii, apoi arienii, apoi pnevmatomahii, apoi monofiziţii, apoi iconoclaştii, apoi romano-catolicii, apoi protestanţii, apoi uniaţii, apoi… toţi ceilalţi membri ai legiunilor eretice şi schismatice.
