Punctul de conexiune între gândirea ştiinţifică şi gândirea teologică o constituie ţinta comună a celor două: adevărul. Funcţia pe care o are adevărul în cele două tipuri de discurs diferă radical. Dacă pentru oamenii de ştiinţă adevărul explică realitatea şi are foarte adesea o finalitate practică, în sfera religiei adevărul are o funcţie primordial soteriologică, Adevărul este mântuitor. „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”(In 8,32), le spune Hristos uncenicilor săi.
Teologul, filosoful şi omul de ştiinţă rus, Pavel Florenski[1], dedică mai multe pagini problemei adevărului în lucrarea sa de căpătâi în domeniul teologiei, Stâlpul şi temelia adevărului[2], în scrisoarea a doua: Despre îndoială. Pentru Florenski, Adevărul este „ceva atât de deplin, încât cuprinde în sine totul şi prin urmare, numai convenţional, parţial, simbolic, se exprimă prin denumirea sa”. [3] Pentru o bună înţelegere a sensurilor conceptului „adevăr” în cele mai importante limbi culturale, vom urmări o digresiune etimologică realizată de Pavel Florenski[4]. Limbile ce vor fi analizate sunt: slavă, greacă, latină şi ebraică.
Rus fiind de origine, Florenski îşi începe analiza de la termenul slav, istina, care este pus în relaţie cu verbul esti (a fi). Istina, adevăr, este ceea ce există, ceea ce este cu adevărat, spre deosebire de ceea ce este iluzoriu, nereal, trecător. Istina, adevărul, defineşte în limba rusă însăşi identitatea absolută.
Ontologismul concepţiei ruse despre adevăr rezultă şi din conţinutul iniţial al verbului est, cel care a dat substantivul istina. Verbul est vine din rădăcina es, care în prima fază a evoluţiei sale însemna a respira. Respiraţia a fost considerată primul semn, esenţa viului. Între a fi viu şi a respira este pus semnul de egalitate. A respira, a trăi, a fi sunt cele trei straturi a rădăcinii es, în funcţie de gradul de abstractizare. Adevărul în înţelesul său rusesc este „existenţa permanentă”, ceea ce „trăieşte”, fiinţa vie, ceea ce „respiră”, adică posedă condiţia esenţială a vieţii. Adevărul ca fiinţă vie este originalitatea şi particularitatea filosofiei ruse.
Adevărul în concepţia elinului antic este αλήθεια, adică ceva apt să rămână înafara fluxului uitării, ceva ce biruie timpul, ceva statornic şi nemergător, ceva ce persistă veşnic în memorie. Adevărul este veşnica memorie a unei anumite conştiinţe, este valoarea demnă de amintire eternă şi capabilă de aceasta.
Latinescul veritas este de provenienţă târzie şi ţinea, iniţial de domeniul dreptului. Abia la Cicero termenul veritas capătă un înţeles filosofic, însă şi aici fără a depăşi prea mult sfera juridicului. Veritas înseamnă deci: când situaţia reală a problemei judecate, în opoziţie cu punerea ei într-o lumină falsă de către una dintre părţi, când justeţea şi adevărul, când dreptatea reclamantului şi numai rareori este echivalent cu adevărul în sensul dorit de noi. Spiritul juridic al termenului veritas a fost păstrat şi chiar accentuat cu trecerea timpului.
Termenul ebraic pentru adevăr este emet sau emes în pronunţia vulgară, înseamnă propriu-zis am sprijinit, am susţinut. Pentru evrei, Adevărul este cuvântul just, fidelitatea, făgăduinţa de încredere. Singurul cuvânt cu adevărat de încredere este cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este deci făgăduinţa imprescriptibilă a lui Dumnezeu, asigurată de fidelitatea şi imuabilitatea Domnului. La evrei, adevărul este o noţiune care relevă teocraţia.
Acestea sunt cele patru nuanţe ale conceptului „adevăr”, deduse din etimilogiile limbilor slavă, greacă, latină şi ebraică de Pavel Florenski.
Dacă adevărul ştiinţific sau cel filosofic are o însemnătate epistemologică în primul rând, perspectiva teologică asupra adevărului este una radical diferită. Adevărul, aşa cum am putut vedea urmărindu-l pe Pavel Florenski, este Sfânta Treime, Dumnezeul cel Adevărat, a cărui cunoaştere are ca scop dobândirea vieţii veşnice. Mântuitorul Hristos spune: “Aceasta este viaţa veşnică, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat.” (Ioan 17, 3). Funcţia adevărului este deci, soteriologică, mântuitoare, şi constă înainte de toate în relaţia cu Adevărul ipostatic. În aceste condiţii, poate exista o identitate formală între adevăr şi neadevăr, deoarece singură relaţia cu Adevărul transcendent umple de conţinut forma.
[1] Martir al gulagului comunist, canonizat de Biserica Ortodoxă rusă.
[2] Pavel Florenski, Stâlpul şi temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori. În româneşte de Emil Iordache, pr. Iulian Friptu şi pr. Dimitrie Popescu. Studiu introductive, diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Polirom, Iaşi, 1999.
[3] Ibidem, p. 17.
[4] Ibidem, pp.. 17-22.
Etichete Adevăr, etimologii, Florenski, gânditori ruşi
