Acest articol a fost scris pe 2 noiembrie , 2008 la 2:52 pm şi este înscris în de pe net adunate. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.
A face, a zice sau a arăta
By paulsiladi
3 noiembrie , 2008 la 12:37 am |
E un videoclip shokant. Stiu ca e doar un film, dar e inspirat din realitate. Marturisesc ca m-a impresionat profund. Am stat si m-am gandit ce as fi facut sa fi fost in locul acelui fotograf…greu de zis… numai Dumnezeu stie, ceea ce e cert e ca aceea femeie nu putea face mai mult decat a facut: Sa atraga atentia lumii intregi asupra atrocitatilor petrecute in acel colt, estic, al lumii.
In ce priveste problema, daca a procedat sau nu bine, adica diferenta dintre a face, a zice si a arata ar fi multe de spus, eu ma voi limita la foarte putin. In cazul de fata avem un fotograf, un jurnalist probabil, un om al carui datorie este de a informa, a ajuta *atat cat ii sta lui in puteri* si a gasi senzationalul *acesta din urma pentru cariera*. Fotograful nostru are sansa de a atinge toate aceste puncte, dar probabil in momentul in care facea acele fotogragii a aparut si impulsul de a o apara pe acea fata (concluzia aceasta vine in urma rabufnirilior emotionale, in care imaginea fetei joaca un rol primordial). Ce era de facut? Eu cred ca avea doua posibilitati: sa incerce sa apere fetita si sa moara amandoua (un criminal de razboi nu face diferenta intre o victima sau doua); sa faca pozele si sa le trimita in intreaga lume pentru a a informa; a ales varianta a doua si probabil ca a fost cea mai buna…
Din pacate razboaiele nu au scrupule, iar cei mai vulnerabili sunt copiii, persoanele varstnice si femeile din nefericire pentru acel copil, potentialul lui salvator era o femeie.
Puncte puncte puncte…
Oare ce judecator mai dur, i-ar trebui acelui fotograf, decat constiinta lui?…
3 noiembrie , 2008 la 8:52 pm |
Draga Liviu, in clipa in care am vazut filmuletul mi-am adus aminte de trista poveste a castigatorului premiului Pulitzer pe anul 1994, K. Carter. Povestea lui se gaseste foarte usor pe internet, este deajuns un search pe Google. O poveste trista care lasa in urma un gust amar.
Paul