O posibilă interpretare a anului bisericesc

By paulsiladi

Ziua de 1 septembrie este prima zi a anului bisericesc. O zi importantă pentru creştini deoarece anul structurat astfel recapitulează într-un fel simbolic istoria neamului omenesc. Iată cum: cu 1 septembrie începe toamna, un anotimp al roadelor pământului, care aminteşte de bucuria Edenului în care se defătau primii părinţi ai neamului omenesc. Urmează apoi iarna aridă de după cădere, premergătoare venirii Mântuitorului (în acest timp pustiu nu trebuie să uităm că prăznuim Naşterea Mântuitorului, prin care noi deşi ne găsim în adâncului păcatului, se face început mântuirii noastre)

Vine apoi primăvara, anotimpul învierii, care are în centru Sărbătoarea Paştilor, care tocmai Învierea Domnului şi săvârşirea mântuirii obiective o celebrează. Vara este apoi un anotimp mai tihnit, în pofida greutăţilor inerente, ca o călătorie luminată de nădejdea învierii, către eshaton. Iată cum începutul anului bisericesc de la 1 septembrie poate provoca o schimbare radicală de perspectivă asupra curgerii timpului.

Lasă un Răspuns