Bucură-te, cinstită Cruce. Crucea de la obiect la subiect?


Textul acesta a fost publicat in volumul Crucea semn, simbol sau putere? aparut la Editura Renasterea, Cluj-Napoca, in anul 2008.

  1. Introducere

Părintele Dumitru Stăniloae spune despre Cruce că „este considerată de Părinţi şi de Biserică o mare taină. Ca atare, ea nu poate fi explicată până la capăt, ci trebuie respectată prin tăcere, formând o temă a teologiei apofatice”[1], şi în acest context citează un fragment ce aparţine Sfântului Grigorie al Nyssei, „orice înaintare în înţelegerea lui Dumnezeu este o înaintare în înţelegerea lui ca taină neînţeleasă”[2]. Aceasta este premiza de la care porneşte prezentul studiu. Ne avântăm într-un teritoriu în care riscurile sunt mari şi cuminţenia îndeamnă către tăcere, sau mai mult, spre venerarea prin tăcere. Ieşim aşadar din sfera catafaticului, a explicabilului, a explorabilui cu mintea şi intrăm intr-o zonă în care, mai mult decât raţiunea noastră credităm afirmaţiile sfinţilor, ale celor care au avut acces la inefabil, ale celor care au avut experienţa lui Dumnezeu. Alegerea acestui titlu a fost determinată de întâlnirea cu două texte. Pe de o parte a fost întâlnirea, la început, cu Acatistul Cinstitei Cruci, acatist din care de fapt am preluat şi fragmentul din titlu. În timp am putut constata că de fapt exclamaţii de tipul „bucură-te Cruce” nu sunt specifice doar Acatistului Cinstitei Cruci, ci, aşa cum vom arăta la momentul potrivit, întreaga imnografie este străbătută de astfel de strigăte. Pe de altă parte, m-a uimit, un fragment dintr-un dialog purtat de Olivier Clement cu patriarhul Athenagoras[3]. Patriarhul relatează un episod din viaţa Sfântului Nectarie din Eghina. Acesta după ce se retrăsese  la mănăstirea din insula Eghina obişnuia seara să se întâlnească sub platanii din curtea mănăstirii cu ucenicii, şi să le răspundă la întrebări. În acest context unul dintre ucenici întreabă care este sensul afirmaţiilor din psalmi de tipul „soarele şi luna să laude pe Domnul”. Deja întrebarea trimite aşadar înspre personalizarea naturii întregi. Răspunsul Sfântului Nectarie nu este imediat, ci întârzie câteva zile, pâna la o nouă întâlnire sub platani. Răspunsul, departe de a fi unul intuitibil ce să se înscrie în sfera obişnuitului, a constat tocmai în scoaterea minunată din cotidian. Sfântul Nectarie le-a deschis urechile ucenicilor pentru câteva clipe, aşa încât ei să poată auzi glasul distinct al elementelor naturii slavoslovind indescriptibil. Ce înseamnă doxologia mineralelor în contextul unei naturi pe care noi o socotim neînsufleţite şi ce este Crucea pentru a putea exclama „bucură-te, cinstită Cruce!”, sunt întrebări pe care dorim mai mult să le evidenţiem decât să le elucidăm. Citește în continuare „Bucură-te, cinstită Cruce. Crucea de la obiect la subiect?”

Anunțuri

O posibilă interpretare a anului bisericesc


Ziua de 1 septembrie este prima zi a anului bisericesc. O zi importantă pentru creştini deoarece anul structurat astfel recapitulează într-un fel simbolic istoria neamului omenesc. Iată cum: cu 1 septembrie începe toamna, un anotimp al roadelor pământului, care aminteşte de bucuria Edenului în care se defătau primii părinţi ai neamului omenesc. Urmează apoi iarna aridă de după cădere, premergătoare venirii Mântuitorului (în acest timp pustiu nu trebuie să uităm că prăznuim Naşterea Mântuitorului, prin care noi deşi ne găsim în adâncului păcatului, se face început mântuirii noastre)

Vine apoi primăvara, anotimpul învierii, care are în centru Sărbătoarea Paştilor, care tocmai Învierea Domnului şi săvârşirea mântuirii obiective o celebrează. Vara este apoi un anotimp mai tihnit, în pofida greutăţilor inerente, ca o călătorie luminată de nădejdea învierii, către eshaton. Iată cum începutul anului bisericesc de la 1 septembrie poate provoca o schimbare radicală de perspectivă asupra curgerii timpului.