Pictorul Ștefan Câlția, despre frumusețile trecute


Sunt, si pe măsură ce trece vremea mă descoper într-o tot mai mare măsură, tradiționalist , paseist si mai ales nostalgic. Am ascultat doua interviuri cu Stefan Caltia, interviuri care mi-au oferit material pentru nostalgii pentru multă vreme de-aici încolo. Despre scoala româneasca din prima jumătate a secolului XX, despre țăranii din Făgăraș (și aici  nu pot să nu amintesc de Testamentul celor din rezistenta anticomunista din munții Făgărașului pe care va invit să îl recitiți) povești despre mutilările sufletești operate de comunism și nu numai. Ascultandu-l pe Stefan Caltia mi-a părut ca mi-am recuperat o parte din identitate. Citește în continuare „Pictorul Ștefan Câlția, despre frumusețile trecute”

Război întru cuvânt, teologi și călugări


M-a fascinat întodeauna capacitatea Ortodoxiei de a admite în interiorul ei numeroase linii duhovnicești și mai multe viziuni asupra aceleiași probleme, care, paradoxal, sunt toate adecvate pentru anumite persoane. Mai concret, nu toată lumea se poate supune duhovnicește povățuirii părintelui Iustin Pârvu, la fel cum, propabil, nu ar progresa cu toții sub îndrumarea părintelui Rafail Noica. Avem așadar de-a face cu mai multe înțelgeri, care contextual și personal, sunt valoroase și valabile. Iar când afirm asta conștientizez pericolul relativismului pe care, însă, îl resping cu tărie. Probabil că o dovadă de autenticitate și o măsură a libertății duhului din Ortodoxie este și faptul că disputele nu au lipsit niciodată din sânul ei, iar problemele controversate nu au fost rezolvaate prin decizii luate de sus în jos. Infailibilitatea Bisericii nu înseamnă neputința de a greși a ierarhilor, a preoților, a călugărilor sau a vreunei alte categorii oarecare. Biserica în ansamblu, în întregime, ca Trup al lui Hristos, este cea care nu greșește, eliminând, în timp, orice corp străin doctrinar, la fel cum organismul biologic expulzează orice spin infipt pe aiurea. E limpede, nu vorbim de dezbatere în înțelesul democratic al acesteia, urmată de votul prin care majoritatea își impune decizia. Există cu sigurantă mecanismele duhului care adesea ne scapă.

Introducerea aceasta lungă are scopul de pregăti o luare de poziție, punctuală, față de un text al Ierom. Ioan Buliga, publicat pe site-ul Razboi întru cuvânt. Citește în continuare „Război întru cuvânt, teologi și călugări”

Limpezimea senectuții


Probabil că titlul nu spune mare lucru. Nu am găsit altceva mai expresiv care să indice starea pe care mi-a produs-o lectura testamentului părintelui I. G. Coman, patrologul prin excelență al teologiei românești. M-a frapat inactualitatea acestui text. Noi, recenții, sunt convins că nu mai putem scrie, după o viață de familiarizare cu marile nume ale culturii, în maniera simplă, concisă și onestă în care își alcătuiește părintele Coman testamentul. Cu acest text am mai pus o cărămidă la edificiul nostalgiilor mele cotidiene.

Nu-i așa că sună familiar?


Jacques Ellul este un sociolog, teolog și filosof francez, care a fost profesor la Facultatea de Drept din Bordeux. Până aici nimic interesant. Se schimbă lucrurile de exemplu atunci când afli că una dintre monografiile care îi sunt dedicate se numeșe „Omul care a prevăzut aproape tot.” Este un teolog fundamental protestant, care are meritul de a reevalua contemporaneitatea cu un ochi proaspăt, onest și vigilent. Iată ce scria el, între altele, în 1987 în lucrarea „Ce que je crois”(ca să fiu scrupulos: Ed. Grasset & Fasquelle, Paris 1987):

Cuvântul, fără ceva dincolo de el și fără ne-spus nu este decât un limbaj utilitar încifrat. Oare în fața unui robot vorbitor, omul va mai ști să vorbească omenește? Acesta este unul dintre pericolele pe care computerul le introduce în școală. Se poate deja observa o incredibilă sărăcie a vocabularului tinerilor, setea lor pentru cuvinte inascultabile din muzica rock, înlocuirea sensului prin ritm, incapacitatea de a înțelege o cugetare ce nu este matematică; dominația calculatorului va desăvârși această tendință a destructurării mentale.

Sună familiar, nu-i așa? Poate la fel de familiar ca toate îngrijorările celor de dinaintea noastra privind deterioararea lumii.

Întâmplări pastorale


În urma cu un an sau doi am dat absolut întâmplător peste revista Bărăganul Ortodox. O primeam regulat la redacție. Între articolele obișnuite pentru o astfel de revista, oficiosul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, am găsit poveștile părintelui Nicolae Trușcă, din parohia Negoiești, după cum își semna fiecare articol. M-a încântat, am râs și m-am bucurat citind despre Faustina și Pompidu, despre Speriatu, Buleagă și Ciocănel și despre cele ce se petrec în viața unui preot pe care hirotonia nu l-a crispat, făcându-l să intre, nepotrivit, în cadrele strâmte ale unui imaginar „așa se cuvinte”. Citește în continuare „Întâmplări pastorale”