Anul bisericesc sau istoria mântuirii ca o grădină


iarna este doar primăvara dormind și în ea se odihnesc florile

 

Anul bisericesc începe, spre deosebire de cel laic, la 1 septembrie. Așa cum duminica este întâia, dar și a opta zi a săptămânii, toamna este primul anotimp al anului bisericesc. Dincolo de rațiunile istorice care au determinat păstrarea acestei structuri a anului de proveniență iudaică, succesiunea toamnă, iarnă, primăvară și vară se pretează foarte bine la o interpretare simbolică. Anul structurat astfel recapitulează simbolic istoria mântuirii neamului omenesc. Citește în continuare „Anul bisericesc sau istoria mântuirii ca o grădină”

O formă de curaj (Antonie 4)


Viaţa duhovnicească a fost adesea comparată cu o competiţie în arenă sau cu un război. În consecinţă, virtuţile apreciate de Părinţii pustiei au un caracter „cazon”. În felul acesta poate fi înţeles sfatul pe care avva Antonie îl dă avvei Pimen (Antonie 4, Pimen 125): „Cea mai mare lucrare a omului este să-şi asume păcatele în faţa lui Dumnezeu şi să aştepte încercările până la ultima suflare!”

Cuvântul bătrânului Antonie ne trimite la începutul istoriei umane. Căderea primilor oameni are în componenţa ei nu doar călcarea poruncii dumnezeieşti, ci şi, imediat după aceea, un gest de laşitate impardonabilă. Nici unul din cei doi nu îşi „asumă păcatele în faţa lui Dumnezeu”, inaugurând în felul acesta foarte lungul şir de nevolnicii care marchează istoria şi ratând în acelaşi timp posibilitatea reabilitării prin pocăinţă. Responsabilitatea este pasată fără remuşcări de la unul la altul. Dumnezeu Însuşi a fost indirect învinovăţit: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Fc. 3, 12). Fuga de responsabilitate, neasumarea greşelilor, este adânc imprimată în firea omenească. Tocmai de aceea lupta împotriva acesteia este lucrarea de căpătâi a omului. Niciodată o patimă nu va putea fi vindecată dacă omul nu şi-o va fi asumat cu smerenie. Smerenia ca formă a realismului duhovnicesc. Să te vezi aşa cum eşti, nu prin ochelarii mândriei sau ai slavei deşarte, care distorsionează realitatea. Acesta este însă doar primul pas, iar calea – nesfârşită.

Citește în continuare „O formă de curaj (Antonie 4)”

Altarul capelei ortodoxe Sfânta Treime din Erlangen, Germania


Capela ortodoxă din căminul studențesc al Asociației Martin Luther (MaLuBu pentru cunoscători) e locul în care m-am simțit cel mai acasă, în sensul cel mai plin al acestui cuvânt, pe durata celor doi ani în care am studiat la Erlangen. E o capela cu o istorie interesantă și cu un destin pe măsură. Să ne gândim doar că se află în incinta unei instituții protestante, care nu doar că o tolerează, dar o și întreține și respectă. Despre istoria acestei capele poate altă dată. De dragul timpului petrecut acolo și cu destulă nostalgie am editat în seara asta o fotografie a altarului capelei. Am făcut-o într-o seară, pe când capela era goală, după ce tocmai terminasem de zugrăvit. Citește în continuare „Altarul capelei ortodoxe Sfânta Treime din Erlangen, Germania”

O nouă apariție editorială a părintelui Karl Christian Felmy


Despre Karl Christian Felmy am mai scris pe blog în câteva rânduri (un interviu despre convertirea sa cu pr. Picu Ocoleanu, traducerea unui interviu al său cu prilejul publicării în limba bulgară a cărții sale despre Teologia ortodoxă contemporană). Am tradus o conferință a sa despre „Uzul rațiunii și viața din Sfânta Liturghie”, publicat în revista Tabor, care poate fi citită integral pe site-ul Centrului Bisericesc de la München. Despre acest important teolog luteran convertit la ortodoxie, acum diacon al Bisericii Ruse (cu numele Vasili) voi mai scrie aici (am facut cu dansul un interviu destul de lung in vara lui 2011, pe care sper sa il pot publica în curând).

Acum vreau doar să dau de știre că lucrarea sa despre teologia ortodoxă contemporană ce s-a bucurat de o largă popularitate și care în românește a fost tradusă sub titlul „Dogmatica experienței ecleziale” (Deisis, 1999) a apărut într-o nouă ediție, actualizată și revăzută la Lit Verlag, cu titlul Einführung in die orthodoxe Theologie der Gegenwart. Fragmente din carte pot fi citite pe Google Books. Sper să-i pot face cât de curând o prezentare mai amplă.

Un scurt ghid duhovnicesc al avvei Antonie


Spaima multora faţă de textele patristice (Pateric, Filocalia etc.) este generată de adresanţii primari ai acestora: monahii. Sunt deci, am putea gândi, nişte cărţi care nouă, celor din lume, nu au nimic să ne mai spună. Este aici o înţelegere greşită a monahismului. Nu există o separaţie ontologică între călugări şi mireni. Nu există o Evanghelie pe care Domnul a lăsat-o monahilor şi o alta pe care să o fi lăsat oamenilor de rând. Trupul lui Hristos, Biserica, nu cunoaşte astfel de împărţiri. Cunoaşte însă diferenţe. Iar diferenţa dintre călugări şi laici este că primii sunt nişte profesionişti ai ascezei, în vreme ce ceilalţi rămân cel mai adesea la stadiul de diletanţi, dacă nu cumva îşi pierd interesul pe drum. Citește în continuare „Un scurt ghid duhovnicesc al avvei Antonie”