Despre smerenie – un cuvânt al avvei Antonie


              Avva Antonie a fost un monah curajos și curios. Ajuns la o mare înălțime duhovnicească, încearcă să înțeleagă rosturile intime ale lumii și ale vieții. Uneori, în avântul său, este tentat să depășească granițele trasate oamenilor. Vrea să arunce o privire dincolo. Când curiozitatea este goală sau când sunt transgresate anumite limite invizibile, Sfântului Antonie i se aduce aminte de condiția lui mărginită. Acesta este cazul apoftegmei a 2-a, din seria dedicată lui, în care îl găsim pe Antonie „căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu”. Glasul Domnului îl atenționează: „Antonie, ia aminte la tine. Că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu, și nu-ți este ție de folos a le ști.” Nu aceeași este situația când monahul egiptean iscodește lucruri ale căror cunoaștere poate avea semnificație practică pentru viața ascetică. Așa se întâmplă atunci când, din descoperire dumnezeiască, Antonie vede mrejele diavolului întinse pe pământ, adică mulțimea tentațiilor și a ispitelor pe care le are omul de înfruntat de-a lungul itinerariului său terestru. Iar puzderia încercărilor este copleșitoare. Zdrobit de această descoperire, Antonie caută suspinând o soluție. De această dată răspunsul nu se mai lasă așteptat. Un glas îi spune, simplu, un singur cuvânt: smerenia (Antonie 7). La multitudinea și diversitatea ispitelor singură smerenia se poate opune. Felurimea ispitelor și dibăcia ispititorului pot fi biruite doar prin adunarea în sinele înfrânt al celui smerit. Citește în continuare „Despre smerenie – un cuvânt al avvei Antonie”

Anunțuri

Părintele Grigore Dinu Moș – Despre mândrie


Un interviu al Cosminei Nicoară cu pr. Grigore Dinu Moș în Ziarul Lumina:

Părinte, mândria este cu siguranţă unul dintre marile păcate ale omului, care atrage după sine şi alte păcate. Cum putem lupta împotriva acestui păcat?

Aş începe cu o definiţie a mândriei dată de Fericitul Augustin: „Mândria este iubirea de sine până la dispreţuirea lui Dumnezeu, pe când smerenia este iubirea lui Dumnezeu până la dispreţuirea de sine”. Mândria este mama tuturor păcatelor şi viciilor, pentru că produce o separare a omului de Dumnezeu şi, fără Dumnezeu, omul nu poate să facă nimic (Ioan 15, 5). Trufia presupune o cugetare confuză, întrucât ea constă în două neştiinţe: a ajutorului lui Dumnezeu şi a neputinţei proprii (Sfântul Isaac Sirul).

Sfântul Casian Romanul ne avertizează că mândria nu strică doar o parte a sufletului, ci întreg sufletul. Ea este de mai multe feluri: trupească, sufletească şi duhovnicească. Primele două sunt uşor de identificat: mândria trupească este atunci când ne lăudăm cu lucrurile materiale pe care le deţinem, iar mândria sufletească este ceva mai subţire, când ne lăudăm cu anumite virtuţi naturale, fie că suntem inteligenţi, fie că avem putere de muncă sau dragoste, fie cu o presupusă smerenie etc. Mândria duhovnicească este foarte greu de identificat, este ascunsă în om şi chiar oamenii cu o viaţă sfântă duc o îndelungată luptă pentru a o dezrădăcina. Pentru a o identifica, trebuie mai întâi să ne luptăm cu primele forme de mândrie şi să dobândim mai multă lumină de la Domnul în suflet.

Citește în continuare „Părintele Grigore Dinu Moș – Despre mândrie”

Nu te încrede în dreptatea ta (Ziarul Lumina)


La întrebarea directă a avvei Pamvo „Ce să fac?”, Sfântul Antonie îi oferă un program ascetic succint: „Să nu te încrezi în dreptatea ta, să nu-ţi pară rău pentru lucrul trecut şi să-ţi înfrânezi limba şi pântecele”. Sfatul acesta, ce cuprinde câteva îndemnuri aparent fără legătură între ele, se arată la o privire atentă a avea o perfectă coerență interioară.

Sunt trei lucruri de care trebuie să ţină seama avva, iar primul dintre ele este să nu se încreadă în dreptatea lui. O trimitere directă la smerenie, cu un accent pus pe una dintre multiplele forme ale ei, căci smerenia adună în sine o gamă largă de manifestări sufleteşti. Ce înseamnă deci „dreptatea ta”? Sfântul Antonie introduce aici un anume relativism bun. Nu îngăduie absolutizarea propriilor judecăţi de valoare. Nu putem fi noi înşine reperul definitiv, centrul care distribuie dreptatea şi nedreptatea. Judecăţile pe care le facem privindu-i pe ceilalţi, cât mai cu seamă cele privindu-ne pe noi înşine trebuie văzute cu suspiciune. Smerenia invocată indirect de avva Antonie implică acceptarea unei instanţe de judecată superioare, din afara noastră şi amplifică cinstirea aproapelui.

Citește în continuare „Nu te încrede în dreptatea ta (Ziarul Lumina)”