Pavel Florenski, un geniu tăcut


 

Cea mai recentă biografie dedicată lui Pavel Florenski poartă un titlu care condensează la maximum definiţia încă insuficient cunoscutului preot și om de știință: un geniu tăcut, un Leonardo Da Vinci al Rusiei (datorită extensiei și diversității cunoștințelor sale), care a trăit o viață tragică și extraordinară[1]. Cum să nu fie extraordinară viața unui om de o erudiție cu totul ieșită din comun care a publicat studii competente în matematică, fizică, electrodinamică, etnografie, filologie, istoria și teoria artei, filosofie și teologie? Și cum altfel decât tragică poate să fie viața acestui om care murit împușcat, după ce mai înainte fusese întemnițat în urma unui proces de o absurditate kafkiană?

Pavel Florenski este insuficient cunoscut din două motive: în primul rând din  cauza lipsei unui interes pe măsura amplorii sale, iar în al doilea rând, și acesta este motivul cel mai important, din cauză că, nici până în acest moment nu au fost publicate integral scrierile sale, și, deci, mai există foarte multe lucruri care pot ieși la lumină pentru a lumina aspecte poate mai tenebroase ale creației florenskiene. Tocmai de aceea Avril Pyman anunță încă de la prima frază a prefeței că ceea ce avem în față nu este o biografie definitivă. Ar mai fi apoi poate și un al treilea motiv, anume faptul că scriind în limba rusă este accesibil Occidentului în bună măsură doar în traducere, ceea ce, e limpede, constituie un impediment desul de mare. Citește în continuare „Pavel Florenski, un geniu tăcut”

Anunțuri

Élisabeth Behr-Sigel, o personalitate puțin cunoscută


Olga Lossky, Vers le jour sans declin. Une vie d´Élisabeth Behr-Sigel, Cerf, 2007.

Olga Lossky (nepotata teologului francez de origine rusă Vladimir Lossky) a ajuns în atenția publicului român datorită romanului său de debut, Recviem pentru un cui[1], tradus de Doina Jela în anul 2005. Tânăra scriitoare, născută în 1980, (și care în 2010 își publică al treilea roman[2]) oferă cititorilor o foarte voluminoasă biografie a Elisabethei Behr-Sigel[3], probabil cea mai cunoscută femeie din teologia ortodoxă a secolului XX.

Cunoscută în principal datorită preocupării teologice privind locul și rolul pe care îl are femeia în Biserica Ortodoxă[4], E. Behr-Sigel nu s-a limitat însă la acest domeniu, care de fapt, apare destul de târziu în devenirea sa intelectuală, și care nu este decât o consecință naturală a experiențelor sale umane, religioase și teologice[5]. Și în relevarea acestor experiențe constă punctul forte al biografiei pe care Olga Lossky o dedică acestei femei cu un destin cu totul aparte. Citește în continuare „Élisabeth Behr-Sigel, o personalitate puțin cunoscută”

Dumnezeul gândurilor mărunte, sau despre firesc


„If Christ is risen, nothing else matters. And if Christ is not risen – nothing else matters.”

Jaroslav Pelikan

Aforismul nu este un gen literar foarte răspândit, cu atât mai mult în perimetrul scrierilor creștinismului ortodox, unde acasă la ea se găsește apoftegma. Fragmentele care alcătuiesc volumul „Dumnezeul gândurilor mărunte” al lui Nicolae Turcan (apărut la editura Limes, 2009), nu sunt în mod cert apoftegme, deși se intersectează tematic cu acestea, dar nici nu se poate spune că sunt aforisme, deși numeroase texte au structura aforismului. Ce sunt atunci? Îmi e greu să le găsesc o companie stilistică pe măsură, întrucât se așează la întretăierea dintre aforism, apoftegmă și cugetare (fără a se limita aici). Citește în continuare „Dumnezeul gândurilor mărunte, sau despre firesc”

Din nou despre comunism


Maniera de abordare contemporană a temei comunismului este una paradoxală: discutată frecvent este nelămurită, analizată adesea rămâne neînțeleasă, prezentată în modurile cele mai diverse se dovedește neasumată și așa mai departe. Limpede este că va mai trece suficient timp până când se va clarifica episodul acesta al istoriei care a marcat (a se citi mutilat) destinul nostru recent. Citește în continuare „Din nou despre comunism”

Apărarea lui Galilei sau despre subversiunea lui Octavian Paler


„Mă tem că e greu să folosim un limbaj simplu în legătură cu moartea. Adevărurile simple aparțin vieții.” O. Paler

 

Există scriitori care sunt marcați atât de profund de propria lor subiectivitate încât pe parcursul operei de o viață nu fac decât să se afirme pe ei înșiși. Iar afirmația aceasta nu are nici o conotație negativă, întrucât în măsura în care empatizezi cu un astfel de scriitor, fiecare carte este o nouă întâlnire personală. Unii au capacitatea de a te face să simți ca ți se destăinuie ca unui prieten, alții te fac să asiști la un spectacol care îți este străin, și să te jeneze goliciunea expusă. Textele altora au aerul unor confesiuni, fără ca autorul lor să se simtă în vreun fel penintent. Iar inventarul unor atari produse ale subiectivității nu se oprește aici. Citește în continuare „Apărarea lui Galilei sau despre subversiunea lui Octavian Paler”

Arhiepiscopul Vasili Krivoșein, despre îngeri și demoni


Arhiepiscop Vasili Krivoşein, Îngerii şi demonii în viaţa duhovnicească după învăţătura Părinţilor Răsăriteni, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2006, traducere din limba rusă Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas.

 

 

Problema îngerilor, a puterilor cereşti a fost adusă în actualitate în spaţiul cultural românesc mai ales prin lucrarea Despre îngeri1 a lui Andrei Pleşu. Preocupări în această direcţie au mai existat însă în sânul teologiei, amintim aici mai ales Sfinţii îngeri2, a maicii Alexandra, principesa Ileana de România. Nici interesul pentru puterile demonice nu a fost mai prejos, între cărţile de referinţa pe această temă putând fi incluse Partea diavolului3, Demonologia4, sau chiar Sfaturile unui drac bătrân către unul mai tânăr5. Astfel de abordări sunt întrucâtva unilaterale, iar preocupaţi fiind de o anumită tagmă dintre cele netrupeşti, se pierde din vedere cealaltă, care eventual este amintită în trecere. Arhiepiscopul Vasili Krivoşein încearcă o prezentare a îngerilor şi a demonilor în viziunea unor părinţi răsăriteni. Lucrarea nu este una de speculaţie ci mai degrabă se încadrează în sfera asceticii şi misticii, privind îngerii şi demonii din unghiul vieţii duhovniceşti. Citește în continuare „Arhiepiscopul Vasili Krivoșein, despre îngeri și demoni”

Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfrânate, o lectura despre pocăință


Editura Deisis a publicat a treia ediţie a lucrării Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate, purtând subtitlul despre puterea căinţei în monahismul timpuriu, o traducere din limba engleză semnată diac. Ioan Ică jr. Maica Benedicta Ward, autoarea cărţii este membră a Comunităţii monastice a Surorilor iubirii lui Dumnezeu de la Fairacress, Oxford. Din anul 1957 predă la facultatea de teologie din Oxford.  Este autoarea unei serii ample de cărţi, traduceri, studii şi articole privind spiritualitatea monahismului timpuriu şi a celui medieval timpuriu occidental. Lucrarea poartă un titlu care frapează prin francheţe şi aşa cum se arată şi în cuvântul înainte  sunt prezentate o serie de texte privitoare la căinţă, la întoarcerea fiecăruia la Împărăţia pierdută. Nu cred că trebuie scăpată din vedere nici mărturisirea maicii Benedicta care arată că ideea de a alcătui o lucrare despre vieţile prostituatelor convertite i-a venit după ce a întâlnit-o pe Maria o foarte tânără fată care locuieşte  în Londra ca prostituată şi care mi-a cerut să o ajut să scape de o viaţă pe care o detesta. (p. 6) Deosebit de interesant mi se pare faptul că din şirul prostituatelor menţionate în această carte patru dintre ele poartă numele Maria, numele Maicii Domnului. Poate fi o simplă coincidenţa datorată răspândirii foarte mari pe care acest nume a cunoscut-o, dar acest fapt se pretează foarte bine la o interpretare simbolică, poate fi vorba aici de cele două extreme între care se mişcă întreg neamul omenesc, prăpăstiile  păcatului şi culmile sfinţeniei. Citește în continuare „Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfrânate, o lectura despre pocăință”

Cartea cuvintelor bune de mâncat și războiul nevăzut.


Editura Deisis ne (re)propune un titlul și un subiect care se individualizează foarte limpede în peisajul teologic românesc, pentru că nu seamănă cu nimic altceva. E vorba de cartea unui evreu creștin , teolog (cu un doctorat la Princeton), poet și… psihanalist, Rubem A. Alves, Cartea cuvintelor bune de mâncat sau Bucătăria ca o parabolă teologică,(ediția a II-a, Sibiu 2007). O „introducere poetico-simbolică în creștinism sau o teopoetică fundamentală ca introducere autentică în religia creștină”, după cum o numește diac. Ioan I. Ică jr. în prefață (lămuritoare, în stilu-i caracteristic) intitulată Un Steinhardt brazilian și o introducere în teopoetica creștinismului. Citește în continuare „Cartea cuvintelor bune de mâncat și războiul nevăzut.”

Note de lectura, Arhimandritul Vasilios, Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică


Arhimandritul Vasilios, Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică, trad. Pr. Prof. Ioan Ică, Editura Epifania Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2008, 100 p.

 

 

În peisajul scrierilor teologice contemporane din spaţiul ortodox, o figură cu totul aparte fac cele ale celor trei călugări atoniţi care au regenerat monahismul din Sfântul Munte în a doua parte a secolului XX. Este vorba de Arhimandritul Vasilios Gondikakis, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul şi Gheorghios Capsanis.

Părintele Vasilios s-a născut în anul 1936 şi a studiat teologia la Atena, iar apoi la Lyon, în Franţa. După ce a făcut parte din asociaţia religioasă „Zoi”, în anul 1965 s-a stabilit la Schitul Ivirului, avându-l alături pe cunoscutul Gheron Paisie. În scurt timp exemplul său a generat o mişcare de reînoire a vieţii monahale athonite. Citește în continuare „Note de lectura, Arhimandritul Vasilios, Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică”

Note de lectură. Eseu despre experienţa morţii, Paul-Ludwig Landsberg


În anul 2006 editura Humanitas a reeditat Eseul despre experienţa morţii al lui Paul-Ludwig Landsberg. Titlul în sine este unul care atrage atenţia şi,  încă de la primele pagini ale prefeţei, semnată de Jean Lacroix, şochează ironia vieţii autorului. P-L Landsberg a fost creştin, el se declara catolic, dar afirma că nu este de acord cu două puncte din doctrina catolică. I se părea că în materie de morală a familiei catolicismul este de un juridism excesiv, iar interdicţia sinuciderii o respingea categoric. Îşi demonstra libertatea faţa de propria sa moarte şi decizia de a dispune de ea în momentul pe care îl va socoti cuvenit purtând asupra lui otravă. Nu voia cu nici un preţ să cadă în mâinile Gestapo-ului (a fost un militant anti-nazist) şi mai cu seamă în iarna 1941-1942 era împăcat cu gândul morţii. În vara anului 1942 părerea însă i s-a schimbat radical şi mărturiseşte „L-am întâlnit pe Christos, mi s-a arătat”. Este punctul în care renunţă şi la otravă. A urmat la scurt timp arestarea de către Gestapo care s-a petrecut în martie 1943. A fost deportat în lagărul de la Oranienburg unde a murit de epuizare fizică la 2 aprilie 1944. Cel care fusese decis să dispună de otravă pentru a nu cădea în mâinile Gestapo-ului renunţă aşadar să facă acest lucru în urma unei revelaţii şi tocmai moartea de care fugea îl cuprinde. Acesta este cred elementul biografic care justifică cel mai mult autenticitatea acestei cărţulii despre moarte (Eseul despre experienţa morţii este urmat şi de un text despre problema morală a sinuciderii). Citește în continuare „Note de lectură. Eseu despre experienţa morţii, Paul-Ludwig Landsberg”