Despre smerenie – un cuvânt al avvei Antonie

              Avva Antonie a fost un monah curajos și curios. Ajuns la o mare înălțime duhovnicească, încearcă să înțeleagă rosturile intime ale lumii și ale vieții. Uneori, în avântul său, este tentat să depășească granițele trasate oamenilor. Vrea să arunce o privire dincolo. Când curiozitatea este goală sau când sunt transgresate anumite limite invizibile, Sfântului Antonie i se aduce aminte de condiția lui mărginită. Acesta este cazul apoftegmei a 2-a, din seria dedicată lui, în care îl găsim pe Antonie „căutând la adâncul judecăților lui Dumnezeu”. Glasul Domnului îl atenționează: „Antonie, ia aminte la tine. Că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu, și nu-ți este ție de folos a le ști.” Nu aceeași este situația când monahul egiptean iscodește lucruri ale căror cunoaștere poate avea semnificație practică pentru viața ascetică. Așa se întâmplă atunci când, din descoperire dumnezeiască, Antonie vede mrejele diavolului întinse pe pământ, adică mulțimea tentațiilor și a ispitelor pe care le are omul de înfruntat de-a lungul itinerariului său terestru. Iar puzderia încercărilor este copleșitoare. Zdrobit de această descoperire, Antonie caută suspinând o soluție. De această dată răspunsul nu se mai lasă așteptat. Un glas îi spune, simplu, un singur cuvânt: smerenia (Antonie 7). La multitudinea și diversitatea ispitelor singură smerenia se poate opune. Felurimea ispitelor și dibăcia ispititorului pot fi biruite doar prin adunarea în sinele înfrânt al celui smerit.

Nu te încrede în dreptatea ta (Ziarul Lumina)

La întrebarea directă a avvei Pamvo „Ce să fac?”, Sfântul Antonie îi oferă un program ascetic succint: „Să nu te încrezi în dreptatea ta, să nu-ţi pară rău pentru lucrul trecut şi să-ţi înfrânezi limba şi pântecele”. Sfatul acesta, ce cuprinde câteva îndemnuri aparent fără legătură între ele, se arată la o privire atentă a avea o perfectă coerență interioară.

Sunt trei lucruri de care trebuie să ţină seama avva, iar primul dintre ele este să nu se încreadă în dreptatea lui. O trimitere directă la smerenie, cu un accent pus pe una dintre multiplele forme ale ei, căci smerenia adună în sine o gamă largă de manifestări sufleteşti. Ce înseamnă deci „dreptatea ta”? Sfântul Antonie introduce aici un anume relativism bun. Nu îngăduie absolutizarea propriilor judecăţi de valoare. Nu putem fi noi înşine reperul definitiv, centrul care distribuie dreptatea şi nedreptatea. Judecăţile pe care le facem privindu-i pe ceilalţi, cât mai cu seamă cele privindu-ne pe noi înşine trebuie văzute cu suspiciune. Smerenia invocată indirect de avva Antonie implică acceptarea unei instanţe de judecată superioare, din afara noastră şi amplifică cinstirea aproapelui.